Duminică, 10 iunie 2018, credincioșii din parohiile Dortmund și Düsseldorf s-au închinat împreună la moaștele Sfinților Mucenici și Doctori fără de arginți Cosma și Damian, care se află în Domul din Essen.
Slujba Acatistului Sfinților Cosma și Damian a fost săvârșită în sobor de preoți din care au făcut parte părintele protoiereu Iosif-Cristian Rădulescu, părintele Ispas Ruja, părintele Siluan Cârstea și părintele diacon Ovidiu Marius Cioară. Atât înainte cât și după slujbă credincioșii s-au închinat cu evlavie la moaștele sfinților Cosma și Damian, cerându-le darul vindecării sufletului și a trupului.
Părintele protoiereu a amintit în cuvântul de învățătură faptul că moaștele sfinților reprezintă o mărturire vie despre sensul adevărat al vieții care este îndumnezeirea omului, unirea lui pentru veșnicie cu Dumnezeu, umplerea omului de slava lui Dumnezeu, slavă care nu îl părăsește pe om nici după moartea trupească, ci devine izvor de întărire și vindecare pentru cei credincioși.
Protectori spirituali ai doctorilor și dăruitori de tămăduire sufleatească și trupească, Sfinții Cosma și Damian au împărtășit pelerinilor multă bucurie duhovnicească.