Domnul este în toate

butterflyNoi, aici pe pământ, împlinim o epitimie (un canon de pocăință). Să nu vă mirați că neîncetat aveți câte un necaz. Toți păcătuim necontenit – alunecăm și cădem. Cădem, de fapt, în cursele diavolului.
Sfinții întăresc neîncetat un lucru: important este numai ca omul să se ridice din nou și să o ia de la capăt pe calea către Dumnezeu. Chiar de am cădea de o sută de ori pe zi, nu vă îngrijiți de aceasta, ci doar să vă ridicați și să mergeți mai departe, fără să priviți înapoi. Ce a fost, a fost și a trecut. Voi doar să mergeți înainte și să vă rugați Domnului, pentru ajutor. Nu prin faptul că ne plângem întruna de ceva Îl supărăm pe Dumnezeu. Îl supărăm atunci când păcătuim, nu atunci când ne întoarcem către Dânsul ca spre ruda noastră cea mai apropiată. Domnului îi este plăcut a-L chema neîncetat și a ne revărsa preaplinul inimii înaintea Sa. Rugăciunea nu este ceva care începe și se sfârșește, și gata! Să te așezi înaintea icoanei, să spui ce ai de spus și apoi să mergi pe calea ta – aceasta nu este rugăciune! Să iubiți lucrurile mici și să râvniți spre cele smerite și simple. Iar când sufletul se va maturiza, Dumnezeu îi va dărui pacea lăuntrică. Domnul privește acum numai la voi și îi place că năzuiți după pacea Sa. Atâta vreme cât sufletul nu este copt întru Domnul, El îi va da să vadă doar o vreme că pretutindenea este și toate le împlinește (cf. Rugăciunilor începătoare), plinește lumea întreagă, făptura toată. Atunci sufletul este atât de bucuros, atunci are totul! Dar, apoi, Domnul se ascunde iarăși, ca să tânjim după El și să-L căutăm cu toata inima. Este greu a trăi cu aproapele, dacă pornim cu el un razboi al cugetelor. Nu ajunge să ne înfrânăm de la război deschis, prin cuvinte și fapte. Nu vă angajați cu el nici măcar într-un război cu gândul. Din această pricină se pierde pacea sufletului și dragostea față de aproapele. Nu trebuie să vă împotriviți, nici să îl convingeți pe aproapele vostru. Nu folosește la nimic. Puteți să stați și în cap înaintea lui, nu veți câștiga nimic! Pe aproapele trebuie doar să-l iubiți, pentru Domnul. Domnul este și în ei (în cei necredincioși), căci, dacă n-ar fi într-înșii, ar mai putea fi ei vii?
Nu mai dați atâta însemnătate întâmplărilor din afară. Fiți mai mult în lăuntrul vostru, în inimă, cu Domnul, iar pe celelalte lăsați-le! Trebuie doar să fiți cuviincioși, liniștiți și buni față de toți. Nu purtați grija altora!
Starețul Tadei, "Cum iți sânt GÂNDURILE așa iți este ȘI VIAȚA", Ed. Predania, Bucureşti, 2010

Paroh
Pr. Dr. Iosif-Cristian Radulescu
Tel: 0174-5273502
Email: pr_iosifcristian@yahoo.com
Adresa: Degerstr. 27, 40235 Düsseldorf
 facebook.com/parohiaortodoxa.dusseldorf
 iosifcristian.blogspot.de

Consiliul parohial
Pr. Dr. Iosif-Cristian Radulescu - președinte
Dr. Laurențiu George Benga - vicepreședinte


Consilieri
Ierom. Siluan Carstea
Diacon Ovidiu Marius Cioara
Adrian Bagu
Dr. Horatiu Coman
Ionuț Popescu
Sebastian Vulcan

Cont Bancar
Rumänisch-Orthodoxe Kirchengem Heilige Dreifaltigkeit
Bank: Stadtsparkasse Düsseldorf
IBAN: DE82 3005 0110 1006 2533 61
BIC: DUSSDEDDXXX