"Rugăciunea, postul, privegherea şi toate celelalte fapte creştineşti, indiferent cât de bune pot fi ele în sine, nu constituie scopul vieţii noastre creştine, deşi ele servesc drept mijloace indispensabile de a atinge acest ţel. Adevăratul scop al vieţii noastre creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Cât despre posturi, rugăciuni, privegheri, milostenii şi orice faptă bună făcută în numele lui Hristos, ele reprezintă doar mijloace pentru dobândirea Duhului Sfânt. Dar ia aminte, fiul meu, numai fapta bună în numele lui Hristos ne oferă darurile Sfântului Duh."
Sfântul Serafim de Sarov s-a născut în 1759, în oraşul Kursk. Părinţii săi erau nişte creştini ortodocşi evlavioşi, pilde de adevărată duhovnicie. La vârsta de 10 ani,Serafim a fost tămăduit în chip minunat dintr-o boală grea cu ajutorul icoanei Născătoarei de Dumnezeu din Kursk. De copil, s-a afundat în scrierile şi în slujbele bisericii. A început viaţa monahală în mânăstirea Sarovului, la vârsta de 19 ani. A fost tuns călugar când avea 27 de ani şi, curând după aceea, hirotonit diacon.Profunzimea si curaţia participării Sfântului Serafim în slujbele dumnezeieşti sunt vădite, deoarece i s-a îngăduit să vadă îngerii, şi în timpul Sfintei Liturghii din Joia Mare l-a văzut pe Domnul Însuşi.
La 34 de ani a fost hirotonit preot, şi a fost numit duhovnic al mânăstirii de maici Diveievo. În acelaşi timp, a primit şi blagoslovenie pentru a începe o viaţă de pustnic în pădurea ce înconjoară Sarovul. Trăia într-o cabană mică, dăruindu-se în întregime rugăciunii, postului şi citirii Scripturii şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi.Sfântul Serafim obişnuia să meargă la mânăstire Duminicile pentru a primi Sfânta Împărtăşanie; apoi se întorcea în pădure.
În 1804, Sfântul Serafim a fost atacat de tâlhari şi bătut de moarte. Rănile provocate de acest atac l-au făcut să umble de atunci înainte aplecat de spate, având trebuinţă de un toiag pentru a merge.
După această întâmplare, Sfântul a început să se roage continuu, mult mai fierbinte, timp de o mie de zile şi o mie de nopţi, petrecând cea mai bună parte a timpului sau în genunchi pe o piatră de lângă chilia sa şi strigând „Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Apoi a petrecut trei ani în zăvorâre, în tăcere desăvârşită.
Supunându-se cererii Stareţilor (Bătrânilor) mănăstirii, s-a întors în mânăstire în 1810, continuându-şi însă viaţa în rugăciune şi zăvorâre tăcută pentru încă zece ani. Ascultând de o vedenie dumnezeiască, Serafim şi-a încetat tăcerea şi a început să vorbească, spre folosul celorlalţi. Sfântul întâmpina pe oricine venea la el cu o închinăciune, un sărut duhovnicesc şi cuvintele urării pascale „Hristos a Înviat!”. Îi numea pe toţi „bucuria mea”.
În 1825 s-a întors la chilia sa din pădure, unde primea mii de pelerini din întreaga Rusie. Fiindu-i dat darul înainte-vederii, Sfântul Serafim de Sarov, făcătorul de minuni, oferea tuturor mângâiere şi povaţă. Sfântul Serafim a răposat la 2 ianuarie 1833, îngenuncheat fiind în faţa icoanei Născătoarei de Dumnezeu.
O pildă al harului Duhului Sfânt lucrător în viaţă şi cuvintele Sfântului Serafim au ajuns la noi când, în noiembrie 1831, un creştin ortodox evlavios pe nume Nikolai Motovilov s-a întâlnit cu Sfântul Serafim, notând convorbirea avută. Notele lui Motovilov au fost transcrise şi publicate de către Serghei Nilus,care a scris următoarea introducere:
Această descoperire este fără îndoială de importantă mondială. Într-adevăr, în esenţă nimic nu este nou în ea, pentru că întreaga revelaţie a fost dată Apostolilor din chiar ziua Pogorârii Duhului Sfânt, la Rusalii. Dar acum, când oamenii au uitat adevărurile fundamentale ale vieţii creştine şi sunt afundaţi în întunecimea materialismului sau în îndeplinirea rutinată şi de suprafaţă a „nevoinţelor ascetice”, descoperirea Sfântului Serafim este cu adevărat extraordinară, aşa cum şi el însuşi a socotit-o.
„Nu-ţi este dat numai ţie sa înţelegi aceasta”, spune Sfântul Serafim către sfârşitul descoperirii, „ci prin intermediul tău, este dată întregii lumi!”
Ca strălucirea unui fulger, această minunată convorbire luminează întreaga lume ce era deja cufundată în nepăsare şi moarte duhovnicească, cu mai puţin de un secol înainte, de lupta împotriva creştinismului din Rusia şi într-o vreme în care credinţa creştină se afla într-o decădere accentuată în Vest. Aici Sfântul lui Dumnezeu ni se înfăţişează asemenea proorocilor prin care Însuşi Duhul Sfânt a vorbit.
