
De exemplu, cineva a luat o bucățică de scândură, a tăiat-o, a pictat pe ea, a sfințit-o și aceasta este crucea pe care o țin acum în mână.
Această cruce e un lucru și, din punctul de vedere a celui care a făcut-o, este un lucru terminat, încheiat. Dar pentru mine nu este terminat pentru că o port, o sărut, mă rog cu ea… Nu e terminat pentru că este încă o lucrare.
Așadar, viața mea este o lucrare, un lucru mare, alcătuit din miliarde de lucruri mici, mărunte, majoritatea neînsemnate în biografie, dar absolut toate importante pentru că sunt conținutul viu al acestei vieți. Și cât de trist, de dureros, ba chiar tragic este că nu ne trăim viața ori de câte ori nu suntem conștienți de lucrurile acestea care o fac, o umplu. Adică, în cea mai mare parte, nu noi ne trăim viața, ci ea ne trăieste pe noi… Nu? Nu spunem noi că nici nu știm când a trecut ziua? Ne mai și bucurăm că a trecut: “am scăpat și de ziua de astăzi!”